Transferul serviciilor publice către companii civice
În scopul îmbunătăţirii prestării serviciilor publice statul trebuie să autorizeze crearea aşa-numitor „companii civice”, care presupune posibilitatea unor lucrători din sectorul public să se autogestioneze şi să constituie o nouă organizaţie civică. Este crucial ca asociaţia care se autogestionează să aibă propriul său buget pentru furnizarea acelor servicii din prima linie (incluzând, acolo unde se poate aplica, bugete pentru servicii auxiliare şi cheltuieli indirecte variabile). Astfel, dacă cererea de a forma o nouă organizaţie civică a fost aprobată, noua organizaţie trebuie să beneficieze care fuseseră cheltuite în interior pentru furnizarea serviciilor aferente.
Întrucât aceste noi asociaţii civice vor fi înfiinţate în funcţie de modul în care sunt furnizate serviciile, ele vor da un imbold puternic conducerii lucrătorilor din prima linie. Noile organizaţii vor pune în prim-plan adevăratele nevoi legate de furnizarea de servicii; ele vor înlesni eliminarea managementului intermediar şi vor permite, de pildă, cadrelor medicale, care vin în contact cu pacienţii, dar şi altor lucrători din prima linie, să joace rolul conducător. Aceste organizaţii vor fi ele înseşi răspunzătoare pentru multe dintre funcţiile asociate cu aspectele negative ale structurilor de comandă şi control, cum ar fi administrarea performanţei interne, încadrarea personalului şi chiar salarizarea.
Acest tip de companie are activele publice „ferecate” pentru a nu le permite transferul în afara companiei. Activele sunt utilizate în folosul public şi nu în alte scopuri. Trebuie să existe însă o prevedere juridică privitoare la revenirea acestor bunuri la centru în momentul în care compania ar da faliment.
Companiile vor fi date în coproprietate cetăţenilor care le folosesc serviciile. Modelul de proprietate combinată este esenţial pentru asigurarea unor servicii prompte de înalta calitate, descătuşând cea de-a doua forţă menită să aducă îmbunătăţiri: implicarea publicului. Dreptul publicului de a deţine în coproprietate serviciile de care au nevoie este o puternică garanţie că vocea sa va fi auzită; la rândul lui, publicul va fi mult mai dispus să ia în considerare problemele (cum ar fi traiul sănătos sau grija faţă de propria sănătate) care afectează eficienţa organizaţiei în care el însuşi este coproprietar[1].
[1] “A Treia Forţă – Economia libertăţii”, Renaşterea României profunde, John Chrysostom Medaille, Ovidiu Hurduzeu, 2009







