Doctrina

Conservatorismul

Conservatorismul este strâns legat de starea firească a societăţii. Acest firesc se măsoară prin adeziunea unui popor la Tradiţie, care este coloana vertebrală civilizaţii şi a oricărui popor. 

O mişcare care ar readuce un popor la starea sa firească nu poate fi decât una revoluţionar-conservatoare. „Revoluţionar”– pentru că respinge tot ce înseamnă prezentul, precum şi valorile, normele şi instituţiile care reprezintă societatea prezentului, „conservatoare” - pentru că pledăm pentru revenirea la trupul Tradiţiei și la valorile autentice care ne definesc ca o entitate colectivă, politică, economică, geopolitică și umană. 

Pentru a înțelege sensul conservatorismului trebuie să înțelegem pentru ce valori pledează și care este momentul istoric în care societatea adoptă o direcție antitradițională. În mod simbolic, acest moment în istoria universală este reprezentat de Marea Revoluție Franceză din 1789. Teoreticienii care s-au opus fenomenelor și proceselor lansate începând cu acest moment se poziționează fie ca reacționari, tradiționaliști sau conservatori.

Anume după această revoluție are loc fărâmițarea nu doar a vechii ordini feudale, dar și răsturnarea radicală a valorilor tradiționale, principiile primordiale fiind înlocuite cu niște concepții ale unor școli filosofice din acele timpuri. Așa cum filosofia europeană se afla și se află într-o permanentă criză, această instabilitate a fost transferată și asupra realității sociale, economice și politice din Europa. Perioada de după revoluția franceză ar putea fi numită cu adevărat cea mai sângeroasă și cea mai violentă perioadă din istoria civilizației umane.

Epoca de după revoluția franceză a stat sub semnul liberalismului, a distrugerii oricăror forme tradiționale și slăbirea autorității statului, care se presupunea că limitează libertatea individuală. Liberalismul a favorizat dezvoltarea relațiilor capitaliste, urbanizarea, industrializarea și formarea clasei oamenilor dezrădăcinați și fără proprietate: muncitorii sau proletariatul. Ca evoluție firească a ideilor revoluției franceze apare socialismul sau marxismul, ca un antipod al primei teorii politice. Marxiștii împart societatea pe clase sociale (burghezia și proletariatul), se pronunță împotriva proprietății private, și pentru implicarea activă a statului în economie.

Rusia a devenit primul stat în care socialiștii au reușit în 1917 să realizeze o revoluție socialistă. Acest lucru a avut loc nu din cauza evoluției socio-economice, așa cum a descris Marx, ci din cauza lipsa unui sistem capitalist slab dezvoltat și a unei clase burgheze embrionare. Din aceste considerente, regimurile comuniste au realizat în pași mai rapizi etapele pe care le-au trecut capitaliștii: anihilirarea obștei sătești, nimicirea micului producător, distrugerea familiei tradiționale, industrializarea forțată, urbanizarea etc.

Rezultatele dezastroase ale mișcărilor socialiste, precum și a sistemului demo-liberal au determinat identificarea unei “a treia căi”. Așa au apărut mișcările de extremă dreapta în Europa: fascismul și nazismul, care s-au poziționat atât împotriva liberalismului, cât și a comunismului.

Dar acestui proiect nu i-a fost dar să se realizeze plenar. Înfrângerea în războiul provocat de Hitler, a însemnat victoria alianței lagărului comunist și liberal-capitalist. A treia teorie politică a suferit eșec la scurt timp de la nașterea sa. 

Alierea comuniștilor cu tabăra capitalistă împotriva a ceea ce numeau ei “fascism” a creat fisuri în viziunea marxistă și liberală. În următoarea perioadă are loc o absorbție a ideilor stânga de către tabăra liberală, în baza fundamentului comun de sorginte iluministă. În anii 60 ai secolului XX devin tot mai populare ideile Școlii de la Frankfurt – care pune începutul așa-numitului “neomarxism”. 

Revoltele studențești de la Paris din luna mai 1968 (al cărui cea mai populară lozincă era “să se interzică orice interdicție”) pune capăt perioadei de dominație a ideilor comuniste în spectrul ideologic de stânga în  Europa de Vest și pune început curentului Noii Stângi. Același proces are loc mai târziu și în Europa de Est, unde mișcările așa-zis “democratice” (neoliberale și neomarxiste prin esență) spulberă în 1989-1991 regimurile comuniste. URSS își încetează existența.

Destrămarea lagărului socialist și a URSS poate fi considerat sfârșitul celei de a doua teorii politice (marxismul) și victoria absolută a liberalismului. Totuși, această victorie nu a mai aparținut unui liberalism în formă pură, ci a unui liberalism care absorbise deja ideile marxiste, transformându-se într-o altă entitate. Așa-numitul lagăr socialist s-a dovedit a fi mai socialist decât însăși tabăra socialistă.

Impregnat de stângism, liberalismul încetează a mai fi o ideologie politică sau un sistem filosofic. El pătrunde adânc în realitatea socială, devenind o dogmă absolută. O bună parte a teoreticienilor (printre care Fukuyama) din acea perioadă vorbește tot mai mult despre sfârșitul istoriei și a ideologiilor. Liberalismul se transformă într-un “mod de a fi”.

Lipsit de un fundament valoric solid, societățile au început să se adâncească în criză. Iată de ce teoreticienii au fost puși în fața necesității elaborării celei de a patra teorii politice – opuse modelului postliberal (în Belgia - Jean-François Thiriart, în Franța - Alain de Benois, în Rusia - Aleksandr Dughin).

Această teorie presupune mobilizarea tuturor elementelor respinse și marginalizate de postliberalism.  În mod special este vorba de lumea împotriva căreia continuă să lupte postliberalii: societatea tradițională. În această condiție, conservatorismul reprezintă atitudinea, valorile și principiile care se opun Sistemului. Conservatorismul nu mai este o ideologie, ci un mod de a fi - o definire a poziției omului față de Lume, Societate.

Trei surse ale conservatorismului nostru

În formularea ideilor noastre, noi preferăm să utilizăm toate cele trei surse ale conservatorismului românesc: clasic, agrarian și revoluționar. Sintetizând cele trei elemente, extrăgând tot ce este mai util și valoros, pornind de la realitățile zilelor noastre, venim cu o viziune originală, opusă modelului social, economic și politic care ni se impune astăzi prin mass-media și sistemul de învățământ.

Valorile pe care le apără conservatorii continuă să fie: familia tradițională, persoana, credința, obștea, statul, valorile neamului.